„A moștenit asta de la tatăl său!”. Gică Popescu, despre aspectul la care Ianis se aseamănă cu Gică Hagi

„A moștenit asta de la tatăl său!”. Gică Popescu, despre aspectul la care Ianis se aseamănă cu Gică Hagi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi a câștigat campionatul Scoției, alături de Rangers. Gică Popescu, președintele clubului FC Viitorul, a avut numai cuvinte de laudă pentru Ianis Hagi și l-a comparat pe acesta cu tatăl său.

Ianis Hagi a fost transferat de Rangers, în vara anului trecut, de la Genk, pentru 3.5 milioane de euro. Acesta mai are contract cu scoțienii până în 2024.

Rangers a cucerit titlul în Scoția, cu o etapă înainte de finalul campionatului.

Gică Popescu, despre aspectul la care Ianis se aseamănă cu Gică Hagi

Fostul căpitan al Barcelonei îl felicită pe Ianis Hagi pentru evoluțiile din ultima perioadă și consideră că, în acest sezon, a demonstrat că are valoare. Ba mai mult, Gică Popescu l-a comparat pe Ianis cu tatăl său, în privința încrederii pe care o are în sine.

„De zece ani nu mai câștigaseră campionatul, este o performanță importantă pentru Rangers. Este primul trofeu câștigat de Ianis afară, este un început, de aici sperăm să vină și alte trofee. Rangers este o echipă de tradiție, cu un trecut frumos, este locul unde Ianis poate să crească.

El a demonstrat ce poate în acest sezon, cred că mai avea nevoie de un declic și acesta tocmai a venit. Cred că Ianis a făcut un campionat foarte bun, evoluțiile lui au fost de la bune spre foarte bune. E încrezător, a moștenit asta de la tatăl său.

Mai are nevoie de timp, de jocuri, dar anul acesta a fost un an excepțional pentru el. Dacă va rămâne la Rangers, sperăm să câștige un nou titlu, să joace în Champions League, să aibă în continuare evoluții foarte bune. Proiectul de la Rangers este genul de proiect în care orice fotbalist ar vrea să fie implicat. Gerrard l-a dorit foarte mult pe Ianis și asta s-a văzut în jocul lui. A fost printre cei mai buni pasatori din Scoția, de aici trebuie să meargă obligatoriu în sus, în niciun caz în jos”, a declarat Gică Popescu, pentru Digi Sport.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×